A puzza in celu

À l’iniziu di u racontu di Albert Camus, indizii venenu palisati à pocu à pocu chì u so significatu scappava à quelli chì i vedianu. È puru, ma ùn si percepia faciule, annunziavanu una minaccia firmata si à l’agguattu, paziente, aspettendu u mumentu predilettu da piglià u so abbriu è po da stringhje u morsu, lascendu a pupulazione attunita.

         Petru  Santu Menozzi

In tantu, si puntava cù u pede i topi morti chì dicianu ciò chì omu ricusava di chjamà, a pesta. Forse u lettore u truverà appena strambu issu paragone, ma, pruvemu à figurà ci i nostri i topi, grassottuli è belli techji, campà si à mezu à i sacchi di plasticu crepati è trascurati per i tighjali di i carrughji. Runzecanu di notte tempu u nostru frazu – ch’è no ùn simu mancu più vergugnosi di dà à vede – o u ghjornu, à le volte, ùn primurendu si di u passu di a ghjente. Questi i topi ùn sò u segnu precedendu l’epidemia ancu à vene, sò di più u spechju di una incapacità pulitica è cullettiva tamanta, di un fiascu è di una crisa chì, à rombu di allungà si la si hà ingutuppatu u nostru cutidianu mandendu ci e so tanfate, chì a so puzza ne colla ancu in celu. Petru Vattelapesca, à u compie di u XIXmu seculu, di’ssa situazione, ci ne avia digià fattu u ritrattu quand’ellu ammintava l’odori – da ùn cunfonde cù i prufumi – di a so cità nativa, « s’è cun l’ochji ùn la vidissi / Eo cù u nasu a senteria ».

Avemu quantunque un’attitudine strana, quella di l’aspittera cheta – certi ci puderianu truvà a spressione di un fatalisimu – di pettu à l’imbusca di e rumenzule, cum’è s’ella era prudutta da una meccanica regulare rispundendu à una lege, è dunque ùn ci si puderia andà à fattu contru. Ùn si stupisce più nimu oghje ch’ella spunti ogni annu. È, à u sintimu di rassegnazione, li s’intreccia a stizza. Issa manera di accustà un cartulare di primura cum’è questu hà trovu i so limiti chì hè un pezzu, è carattere efficace, fatta fine, ne hà pocu è micca. Venenu palisate e debbulezze è a mancanza di l’azzione è di e decisione quandu chì si aspetteria valutazione di una situazione è anticipazione – parolle propriu esciute, di regula, da u lessicu puliticu – da mette in opera piani à cortu è à longu andà.

 

Gestione di crisa

Ma tandu abbisugneria di ascultà l’attori diversi incaricati di’ssa questione è i citadini, essendu attenti à l’interrugazione è à e rimarche venute da u terrenu. Invece, si preferisce, quand’elle crescenu e tensione – u ritornu crudu à a realità di l’azzione pulitica – gestisce a crisa à pezzi è à bucconi, cù discorsi imbrugliati chì provanu di ùn dì micca ciò chì tutt’ognunu hà capitu bè. Suluzione ammanite o pussibule chì sarianu accunsentute da tutti ùn sò ancu à esse pensate : « u prublema di e rumenzule ferma sempre, ma un chjassu – tamantu soca – ci hè da sbuccà ci ». Volta tandu in mente l’etimulugia di « crisa ». In grecu significheghja passà à u stacciu è, ùn si cerca à scherzà, fà a scelta o a trascelta (dipende di a parolla chì omu sceglie à puntu, massimu chì in e pratiche esiste pocu). D’altronde, in a spressione gestione di crisa, ci entreria una cuntradizzione chì, ùn si deveria gestisce la ma mette in anda misure da ch’ella ùn accadi o ùn si ripeti più. Da fà ch’ellu sia ristabilitu un equilibriu, sapendu di sicura, ch’ella hè stata cagiunata da decisione pigliate capunanzu o da una certa passività. Bisogna à dì chì, da scioglie una prublematica simule, chì pare esse si nurmalizata, ùn si pò accuntentà omu di a sola retorica.

 

Statu pruvisoriu di i ruminzulaghji

Ci vole à ricunnosce chì una risuluzione hè stata pigliata. Hà permessu solu di attempà una decisione vera, à dì la franca ci simu avvezzati avà à u pruvisoriu chì face da regula.In tantu si cuntinueghja à mette sottu terra finu à fà la sbuttà. Issu modu di trattà e rumenzule, prisentatu cum’è unicu, senza pruposte di alternative, ùn pò suddisfà, face soprattuttu a prova chì prugetti innuvanti adattati à u territoriu si alluntaneghjanu, chì un mudellu di sucetà originale ferma à inventà. Ci hè da dumandà si s’ellu hè favuritu u sutterramentu per via ch’ellu hè una suluzione di facilità o s’elli ci sò interessi ecunomichi in sottu sottu chì ùn si ponu rimette in causa. Ma l’errenze pulitiche ùn ponu esse una scusa da affrancà ci da da a rispunsabilità individuale ch’è no avemu dinù. Ci hè da crede chì unipochi sò sempre nustalgichi di i ruminzulaghji salvatichi, è ch’è no simu chjappi da u sindromu di Ponziu Pilatu, ci ne lavemu e mani fendu nice chì issu prublema ùn ci arriguarda. In chjusura, ancu di grazia a stagione turistica hè salva. Quale hè chì sà ciò ch’elli averianu pussutu pensà i turisti scalendu quì, averianu pussutu crede si in Napuli, noi chì c’impenserimu di a nostra maghjina prumuziunale, sariamu stati belli castigati.

Megliu à priservà l’estate piuttostu chè u cutidianu di a ghjente è u locu induv’ellu si campa.

Les commentaires sont fermés, mais trackbacks Et les pingbacks sont ouverts.