Tribune Lingua Corsa – oct 2016

Tutti inseme ?

Ci sò di i libri chì si leghjenu per obligu è, prima di entre ci sturziculendu, ci rincresce una cria chì ùn si cunfacerianu cù e primure di u mumentu.

Petru Santu Menozzi

Ma, à a zitta è à a muta certi, chjuccuti, travaglianu à l’indrentu da caccià à u nostru sguardu e so abitudine. Ci permetterianu ancu di francà si la, à pena, da a frenesia di u tempu, da allentà u nostru passu, ch’ellu fussi di più misuratu – menu largu chè l’infurcatura, adumberscendu a spressione, meditendu la forse oghje. S’ella hà pigliatu pusessu di un duminiu particulare a vitezza, lasceremu corre i media è l’infurmazione, saria quellu puliticu. Di fatti, u calindariu pare firmà da un capu di l’annu à l’altru, eletturale, è e sfarente scadenze li danu una sumiglia di campagna perpetua chì, puru s’elle ùn ci sò elezzione, ci pensa omu. Soca ancu troppu, s’ellu si guarda l’attualità di u mese scorsu. Hè cusì forte l’interessu di unipochi ch’elli riescenu à praticà e prubabilità matematiche da diventà ne sperti è sò aggalabbati abbastanza da intreccià strategie cumplesse, ne puderianu scrive u vulumu di a « pulitica per i nuls ». Si cercheria tandu di sapè di u rispettu di l’elettore. S’ella hè cambiata per i pulitichi a manera di percepisce u tempu, sarà listessa per i citadini di menu in menu pazientuti, bramendu resultati cuncreti chì si puderianu ottene à a lestra ùn fendu a sfarenza trà suluzione à cortu è à longu andà. Sta attesa critica, si spera, paleseria una vuluntà di participazione attiva in u dibattitu publicu.

Patriutisimu republicanu

Puderiamu sviluppà un pocu sta idea, per quessa ci vuleria quantunque à vultà à ciò chì si dicia prima. Ci hè parsu ch’ellu ci puderia porghje elementi di riflessione un libru publicatu qualchì annu fà da u sturianu talianu Maurizio Viroli, trattava di u patriutisimu. A primura per sta tematica pare d’in prima sente un pocu u rinchjusu, eppuru hà accumpagnatu u rinnovu di i studii à nant’à ciò chì hè chjamatu u « republicanisimu ». Ci prisenta M. Viroli, un patriutisimu republicanu, cumpurtendu una participazione attiva di i citadini chì abbisogna à una demucrazia. Saria intesu cum’è un affettu risentutu da un populu per u so paese, chì ùn hè cunsideratu solu da locu nativu ma cum’è republica : una cumunità d’individui liberi è uguali campendu sottu à u guvernu di a lege. Hè dinù una pussibilità offerta da interrugà a parolla stessa, essendu attenti à u so carattere cambiarinu, vene à dì ch’ellu ùn hè mai fissu l’ogettu insignatu. Pruvendu à chjappà la in u so muvimentu da avè accessu à a so ricchezza. Un patriutisimu, dunque, chì ùn sarià nè naziunalisimu nè campanilisimu, ma segondu a spressione bella di u scrittore Claudio Magris, una patria chì face da leia trà u locu singulare di i natali è l’orizonte di u mondu. Turnà à parlà oghje di patriutisimu saria, in un certu modu, ricunnosce li un’attualità. Vulè discutà la sta nuzione, li permetterà forse di investisce u dibattitu, da ch’ella ùn firmessi cunfiscata da gruppi chì strumentalizeghjanu u so adopru – basteria à lampà un’ochjata à u nome di certi gruppi chì si ne sò impusessati – è li caccianu u so creditu.

Putenza suprana

Hà buscu qualchì sgranfignata a spressione « cumunità di destinu », puru cunsiderata cum’è un puntellu di i muvimenti naziunalisti postu ch’ella dicia a so apertura. Ma saria, sta spressione, una illusione di ottica chì, quandu ci pare di vede la, vicina abbastanza da ch’ella sia ammanita, smarrisce. Inalburà la cum’è arma di difesa, da prutege si, quandu chì l’unità vene suttrinnata, ùn basteria soca. Sarà a spressione difficiule à cuncepisce. « Destinu » diceria guasi u cuntrariu di ciò ch’ellu si cercheria à insignà : si tratteria di una sottumissione à un’auturità o putenza suprana, maestra di l’andatura di l’evenimenti, quandu chì si deveria trattà di un prugettu cumunu à u quale tutt’ognunu ci puderia participà. D’altronde, l’usu puliticu chì ne hè fattu ùn si contra tantu cù a realità di a situazione. A raprisentazione pulitica di l’isula oghje spechjeria pocu a cusì detta « cumunità ». U geograffu Jean Ollivro hà travagliatu nant’à e mutazione chì anu toccu e mubilità, i trasporti, u raportu di a ghjente à a vitezza è si ghjova di a spressione di « cumunità di destinu » per parlà di u locu ch’elli ùn ponu lascià l’individui per via di ragione imposte li ch’elli ùn ponu cambià. Ammenta dinù a « communauté de dessein », quella chì omu sceglie segondu i so interessi, e so cunvinzione.

Identià fantasimata

Perchè micca interessà ci si à sta nuzione quì, chì puderia nutrisce una riflessione, masimu chì « communauté de dessein », ùn hè in un certu modu sinonimu di prugettu è d’« indiatura », parolla chjave di u Riacquistu ?

Saria una manera di cuntrastà u discorsu di quelli chì si cumpiacenu vultuliendu si inde l’amaru chì i rode, stantare petrificate credendu si leghjittimi abbastanza da assicurà a sputichezza di un’identità fantasimata cù l’incimbratoghja di guardia fruntiere. Ponu puru aspettà, l’addisperu in bocca, dicendu si in pettu chì « winter is coming », di tutta manera, vulè la o ùn vulè la venerà quantunque, cum’è ogni annu.

 Ma, andate à sapè cù u riscaldamentu climaticu…

Les commentaires sont fermés, mais trackbacks Et les pingbacks sont ouverts.