Tribune Lingua Corsa – Juin 2016

In punta di a lingua

Ci abbisugneria un picculu arnese chì ghjuveria à palisà cosa puntelleghja u discorsu puliticu è e so variazione segondu l’attualità. Cum’è un barometru da misurà a frequenza di e parolle aduprate, quelle chì spariscenu, l’altre chì spuntanu è tira avanti.

Par  Petru Santu  Menozzi

Oghje, ùn ci hè da dubbità mancu appena, quella chì si piglia a suprana hè « cuufficialità », dopu à qualchì mese di silenziu relativu chì, di pettu à cartulari periculosi per a mandatura nova, ùn era una primura maiò. D’altronde, l’imprubabile lettore a ci puderia rimpruverà, cù ragione, di ciuttà in a facilità, scegliendu stu sugettu, è di vulè aghjustà torna un parè, à tamantu accatastime digià, chì ùn purteria nunda di propriu novu. Hè vera chì si hè scrittu assai à nant’à a lingua, forse quant’è à nant’à l’amore.

È ancu, dimu la franca, scherzendu appena, era soprattuttu amore di a lingua, unu di’ssi amori tragichi, chì omu crede cunnosce ne a fine capunanzu, quand’ellu ùn era, in literatura, attraversu à i raporti intimi cù u corsu, una manera di scrive una parte di a so autubiugrafia.

U Solitu discorsu

Ci pudemu accorge chì si parla di più di a cuufficialità chè di u so cuntenutu stessu, s’avvicineria à una forma ch’ellu ci vuleria à riempie da dà li di più cunsistenza. A multiplicazione di e discursate è cunfarenze chì ne trattanu è ammentanu i so varii aspetti pusitivi, u so carattere necessariu è urgente, fatta fine scunvincerianu solu, quelli digià scunvinti è chì aspetterianu altru affare chè u solitu discorsu sviluppatu sti pochi tempi.

È forse, à rombu di ripete la sta parolla, cum’è s’ella era un « slogan » publicitariu, hà da finisce per perde ne u so savore, à tempu à u so putere magicu ch’ella ci paria pussede è chì ùn hè riesciutu à inghjermà i capi parigini. Pensendu dinù chì, à cortu andà, era u mezu guasi unicu di « salvà » a lingua, hè cresciuta di più a dilusera di pettu à u ricusu chjuccutu di u Statu.

Eppuru ùn si puderia dì ch’elle ùn sò state rispettate e regule di u ghjocu da a parte di l’eletti isulani, fora di qualchì voce cuntraria – ne ci vole sempre una, è ci saria da dì à nant’à u cunsensu pruclamatu in a sucetà-, ma a cusì detta « questione di a lingua » pare arregulata dapoi un pezzu da stu guvernu.

#femuladapernoi

Si pone dunque avà a prublematica di l’alternative da mette in ballu. Tandu, si puderà ghjudicà e capacità di l’Esecutivu à travaglià è pensà azzione di più cuncrete in quantu à a lingua, al dilà di a creazione di cunsigli è cummissione chì ùn anu fattu, forse, e prove di a so efficacità, staccati ch’elli sò di i bisogni di u terrenu.

Ci hè vulsutu u tempu, ma, cum’ellu a scrisse u storicu inglese Eric Hobsbawm, a lucidità è u spiritu si facenu acuti dopu à a disfatta, puru s’ellu si spera chì quessa quì ùn sarà chè pruvisoria. Vene strana l’impressione quantunque, quella di una presa di cuscenza fatta si appena tardi.

Ùn si pudia omu stupisce ch’elle ùn sbuccherianu e discussione trà i ministri è l’eletti di maghju scorsu o allora eramu appena niscentri, in tutti casi troppu uttimisti. Ciò chì hè sicura oghje hè chì ùn ghjuveria più à nunda, mancu da pudè piattà si daretu, a logica di u cunfrontu cù u Statu per ciò chì tocca à a lingua, saria forse u mumentu, vulè la o ùn vulè la, di fà valè un prugettu cù e pussibilità d’imaginà una manera propria di sviluppà a lingua è fà ch’ella sia di più prisente, mustrendu ch’ella ùn hè solu teuria.

 « Fà à di per noi » si hè lettu per isse rete suciale, da ùn lascià si purtà da una certa rassegnazione soca, palisendu dinù una brama è una vulintà di una parte di a pupulazione di mette e chjachjare da cantu per cunsacrà si à iniziative.

A puderia di u pruverbiu

 Moltu più chì ùn mancanu quesse è sò diverse è ricche assai, da i corsi per i maiò à attelli immersivi o spassighjate culturale. Si vede quì u paradossu. S’aspetteria tuttu da u Statu, da a ricunniscenza à l’accunsentu per pudè agisce – vene à dì chì unipochi di trampali i ci mettimu da per noi -, invece d’arrimbà si à ciò chì si face in u cutidianu nant’à u terrenu è d’assudà st’imprese, favurizendu e so azzione, da ch’elle pudessinu iscrive si in u tempu.

Ma, ci tocca à ricunnosce la, ùn vene faciule di decide di lancià una pulitica di « gran travagli » in stu duminiu, cum’ellu a puderia dì u pruverbiu, ferma sempre qualcusella chì frighje in punta di a lingua.

Les commentaires sont fermés, mais trackbacks Et les pingbacks sont ouverts.